În vara anului 2012 am
avut sansa sa vizitez faimoasa insula
greceasca Rodos. Am vizitat
insula la mijlocul lunii iulie prin intermediul bursei de formare
Comenius ''Innovative Educational Methodologies for school''( Invoarea
metodologiilor didactice pentru scoli). În primele zile ale cursului de formare
au fost prezentate sistemele educaţionale, ţările şi şcolile de unde
participanţi proveneau, respectiv din Franţa, Italia, Spania, Luxembourg şi
bineînţeles România. Această activitate a fost foarte benefică pentru că
fiecare şi-a prezentat în modul propriu ţara, s-au comparat sistemele
educaţionale şi s-au îmbogăţit cunoştinţele despre istoria şi obiceiurile
fiecărei ţări.
Tot în primele zile ale cursului s-a folosit
programul Windows Movie Maker pentru a descărca imagini în
calculator şi de a insera mişcare şi sunet în cadrul unei fotografii (imagine).
A fost prezentat un
software ’’Story Maker’’ pentru a realiza scenarii care pot
avea şi caracter educaţional şi pot fi utilizate atât la orele de
curs, cât şi în cadrul orelor de consiliere individiduală şi de grup. S-a pus
accentul pe gândirea divergentă, pe gândirea creativă. În ziua de duminică a
avut loc o excursie în insula Rodos prezentându-ne relieful, tradiţiile şi
obiceiurile din această insulă grecească. Am vizitat Valea Fluturilor, Lindos,
oraşul medieval din Rodos.
Rhodos, cea mai mare dintre cele 12 insule Dodecaneze de pe partea
de est a Marii Egee, este si cea mai populara. Orasul medieval, care a fost
bine conservat, se afla in partea de nord a insulei si poata acelasi
nume. Totodata, insula se mandreste cu importante hoteluri si
resorturi. Rhodos satisface cu brio interesele diverse ale turistilor
care variaza de la plaje, baruri, pana la situri antice.Orasul vechi
Rodos se afla pe lista de patrimoniu mondial UNESCO, fiind unul dintre cel
mai bine conservate orase medievale din Europa. Centrul Istoric Medieval Rodos
este un oras cu aproximativ 200 de stradute fara denumire, Sokratus fiind un
fel de strada principala a orasului medieval. Atractiile orasului medieval
Rodos sunt urmatoarele: Piata Simi (Plateia Simi), Galeriile Municipale de
Arta, Muzeul de Arta Decorativa, Strada Cavalerilor, Palatul Cavalerilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu