marți, 26 aprilie 2016

Adana, Turcia

In luna octombrie 2012 am vizitat orasul Adana din sudul Turciei. Vizita a avut loc in cadrul proiectului  ’’Bullying şi Mass-Media’’. Obiectivul principal al proiectului  a fost  promovarea competenţelor sociale şi civice, privind relaţia dintre  mass-media şi agresiune.   Elevii au lucrat în echipe şi  au realizat cercetări în ceea ce priveşte efectele mass-mediei şi mecanismele sale de intimidare, precum şi utilizarea strategiilor eficiente în combaterea efectelor negative ale mass-mediei. Reuniunea de proiect a avut un efect benefic asupra dezvoltării mele peronale şi profesionale:
  •   dezvoltarea competenţelor lingvistice, prin prezentări Power Point, prin comunicările orale pe care le am avut cu partenerii din  Turcia, Grecia, Ungaria, Republica Cehă, Irlanda, prin participarea la întâlnirile oficiale cu reprezentanţii din Turcia
  •    Pentru dezvoltarea competenţelor culturale şi cele legate de istoria şi geografia din Turcia. Împreună cu colegii am vizitat oraşul Adana, muzeul arheologic Hatay ,oraşul Hatay, Universitatea Cukurova-Adana. Astfel, am avut şansa să cunosc relieful, istoria, civilizaţia din Turcia şi am fost profund impresionată de amabilitatea şi ospitalitatea cetăţenilor turci, obiceiurile, dansurile şi tradiţiile din Turcia. 


Insula Rhodos, Grecia

În vara anului 2012 am avut sansa sa vizitez faimoasa insula greceasca Rodos. Am vizitat insula la mijlocul lunii iulie  prin intermediul bursei de formare Comenius ''Innovative Educational Methodologies for school''( Invoarea metodologiilor didactice pentru scoli). În primele zile ale cursului de formare au fost prezentate sistemele educaţionale, ţările şi şcolile de unde participanţi proveneau, respectiv din Franţa, Italia, Spania, Luxembourg şi bineînţeles România. Această activitate a fost foarte benefică pentru că fiecare şi-a prezentat în modul propriu ţara, s-au comparat sistemele educaţionale şi s-au îmbogăţit cunoştinţele despre istoria şi obiceiurile fiecărei ţări.
Tot în primele zile ale cursului s-a folosit programul  Windows Movie Maker pentru a descărca imagini în calculator şi de a insera mişcare şi sunet în cadrul unei fotografii (imagine).
A fost prezentat un software ’’Story Maker’’ pentru a realiza scenarii care pot avea şi caracter educaţional şi pot fi utilizate atât  la orele de curs, cât şi în cadrul orelor de consiliere individiduală şi de grup. S-a pus accentul pe gândirea divergentă, pe gândirea creativă. În ziua de duminică a avut loc o excursie în insula Rodos prezentându-ne relieful, tradiţiile şi obiceiurile din această insulă grecească. Am vizitat Valea Fluturilor, Lindos, oraşul medieval din Rodos.

Rhodos, cea mai mare dintre cele 12 insule Dodecaneze de pe partea de est a Marii Egee, este si cea mai populara. Orasul medieval, care a fost bine conservat, se afla in partea de nord a insulei si poata acelasi nume. Totodata, insula se mandreste cu importante hoteluri si resorturi. Rhodos satisface cu brio interesele diverse ale turistilor care variaza de la plaje, baruri, pana la situri antice.Orasul vechi Rodos se afla pe lista de patrimoniu mondial UNESCO, fiind unul dintre cel mai bine conservate orase medievale din Europa. Centrul Istoric Medieval Rodos este un oras cu aproximativ 200 de stradute fara denumire, Sokratus fiind un fel de strada principala a orasului medieval. Atractiile orasului medieval Rodos sunt urmatoarele: Piata Simi (Plateia Simi), Galeriile Municipale de Arta, Muzeul de Arta Decorativa, Strada Cavalerilor, Palatul Cavalerilor.




luni, 25 aprilie 2016

Capadochia

          In inima Turciei moderne se ascunde un petic de pamant care pare desprins dintr-o alta lume: formatiuni geologice stranii, similare cu cele lunare, labirinturi subterane, fortarete, orase construite sub pamant... elemente care, luate impreuna, ofera o savoare unica acestei zone aflata mai tot timpul in atentia istoriei. Capadochia a fost construita de hititi in urma cu  3000 de ani. 
               De-a lungul timpului, trei vulcani mari din zona au raspandit tone de materiale in toata regiunea. Primele eruptii au lasat in urma o roca mai moale, numita tuf, dupa care a venit randul naturii sa joace rolul artistului. Ploaia, vantul si nisipul au inceput sa erodeze, creand platourile imense, vaile, defileurile si hornurile care impanzesc zona.
               Goreme este o localitate aflata in vechea Capadocie, o regiune cu o puternica istorie, aflata in Turcia. Privita intr-un cadru mai larg, aceasta este asezata in provincia Nevsehir din Anatolia Centrala. Parcul National Goreme, aflat in localitatea cu acelasi nume, a fost trecut in lista monumentelor mondiale UNESCO in anul 1985.